marți, 28 octombrie 2014

Ziua Internetului


 Pe 29 octombrie este Ziua Internaţională a Internetului.
 Cred că cea mai mare realizare a ultimelor decenii este această reţea globală de comunicaţii digitale.
 Pe vremea când am început eu să lucrez pe calculator (în anii '80), începuse să se vorbească deja de reţele de calculatoare, dar nici măcar în filmele SF nu şi-a imaginat nimeni dezvoltarea pe care avea să o aibă Internetul.
 Cert este că deja ne-a schimbat viaţa aşa cum nici nu ne-am fi gândit.
 Internetul este un rezervor imens de informaţii, dar şi de dezinformaţii. Este o oportunitate, dar şi o mare provocare.
 A schimbat deja mentalităţile şi, indiferent dacă ne place sau nu, am devenit dependenţi de el.
 Pe Internet comunicăm, pe Internet ne informăm, pe Internet ne distrăm, pe Internet ne facem cumpărăturile şi multe altele.
 Culmea este că inclusiv cei care luptă împotriva progresului şi a tehnicii îşi desfăşoară campaniile pe Internet.
  Putem spune că deja Internetul a schimbat lumea într-un mod în care nici o altă invenţie nu a făcut-o şi acesta este doar începutul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.