miercuri, 25 august 2021

Raportul privind schimbările climatice



  La începutul lunii august a fost publicat un raport privind schimbările climatice alcătuit de mai mulți experți din întreaga lume.

 Ca de obicei, jurnaliștii au anunțat evenimentul folosind titluri bombastice (fără să citească raportul) după care au și uitat de el și au trecut la alte subiecte.

 Eu am preferat să citesc raportul, să compar datele din el cu studiile anterioare și abia apoi să trag concluzii.

 Raportul afirmă că în ultimele decenii a avut loc o încălzire a climei cu 1,1 grade. Acesta e un fapt și nu poate fi contestat.

 Numai că în previziunile făcute prin anii '80-'90, se spunea că până în 2020 vom asista la o creștere a temperaturii cu 5 grade. Așadar, există o creștere, dar mult mai mică decât cea prognozată.

În raport se mai arată că de fapt, clima este rezultatul mai multor factori și nu există o dependență liniară între cantitatea de dioxid de carbon produsă de om și temperatură. Eu spuneam asta și înainte, dar acum au ajuns și ei oficial la această concluzie.

 Se recunoaște că există o variabilitate naturală a climei, dar peste acesta s-a suprapus și o influență antropică. Concluzie rezonabilă, comparabilă cu ce vă spuneam și eu anterior.

 Aici trebuie precizat că până în anul 1850 a existat o epocă numită "Mica perioadă glaciară" și dacă ne comparăm cu acea perioadă e normal să existe o încălzire. Deci o parte din cele 1,1 grade sunt rezultatul normal al sfârșitului glaciațiunii, dar există și o componentă antropică a acestei încălziri.

 Totuși observ că raportul se concentrează doar pe ultimele decenii sau eventual ultimele secole, deși Pământul are 4 miliarde de ani. Dacă ne raportăm la întreaga istorie a Terrei, constatăm că perioada actuală este o perioadă caldă, dar nu cea mai caldă care a existat.

 În privința viitorului, experții nu s-au mai hazardat să propună un singur scenariu ci 5 scenarii diferite, dintre care cel mai pesimist vorbește de o încălzire accelerată (scenariu pe care îl consider improbabil), dar altele sunt mai moderate, existând și un scenariu în care temperatura mai crește puțin și apoi începe să scadă.

 Pentru viitorul apropiat este de așteptat să avem în continuare o climă caldă (scenariile indică valori între 1,2-1,9 grade peste valorile din 1850). 

 Cum ne va afecta acest lucru pe noi?

 În primul rând, trebuie spus că în nici unul dintre scenarii nu se pune problema ca viața să dispară de pe Terra, dar vor exista anumite schimbări în anumite zone.

 Zonele cele mai afectate vor fi zonele polare, ghețarii alpini și zonele litorale.

 România va fi afectată destul de puțin și aș zice că mai degrabă în bine. 

 Variația nivelului mării nu ne va afecta semnificativ. Va micșora puțin lățimea plajelor, dar majoritatea teritoriului țării este suficient de sus pentru a fi ferit de inundații.

 O oarecare creștere a temperaturii va aduce unele schimbări în agricultură: va trebui să extindem suprafețele irigate, dar vom putea cultiva o serie de alimente pe care azi le importăm.

 Iernile vor fi mai blânde, deci vom cheltui mai puțin pentru încălzire.

 În schimb, alte zone ale lumii vor fi afectate mai puternic, existând inclusiv state insulare care ar putea să dispară (în scenariul pesimist).

 De aceea se pune problema de a controla (pe cât posibil) acest proces de încălzire.

 O parte din factorii care determină clima nu depind de noi, deci nu vor putea fi controlați.

 Dar putem acționa în sensul limitării emisiilor de gaze care contribuie la efectul de seră (în primul rând dioxidul de carbon). 

 Acest lucru înseamnă că va trebui să renunțăm la combustibilii fosili și să-i înlocuim cu alternative ecologice. 

  Chiar și fără încălzirea climatică va trebui să găsim alternative energetice, pentru că rezervele de petrol se apropie deja de sfârșit.

 O altă direcție este cea a sporirii eficienței energetice în toate domeniile.

 Deci e bine să ne pregătim pentru o economie mai ecologică.