sâmbătă, 28 martie 2020

Predare online



În ultima perioadă, s-a desfăşurat un experiment social interesant: şcolile s-au închis, iar profesorilor li s-a cerut să ţină lecţii online.
Sigur că nu sunt primele cursuri online din lume şi nici măcar din ţară, dar e prima oară când s-a încercat generalizarea sistemului.
Până acum eu am mai folosit cursuri online doar în calitate de învăţacel, dar nu am predat online (iar cele două facultăţi şi masteratul le-am făcut totuşi la universitate cu predare în sala de curs).
Acum putem să spunem că avem o primă experienţă reală cu privire la acest tip de predare şi de ceea vă voi povesti concluziile la care am ajuns până acum.
Prima concluzie este că nici o formă de predare online nu poate înlocui relaţia directă elev-profesor. Nu o spun doar eu, ci toţi profesorii şi elevii care au încercat acest sistem (cel puţin toţi cei cu care am reuşit eu să discut).
Dacă la clasele mari am reuşit cumva să ne înţelegem, cei care predau la clasele primare îmi spun că la ei a fost dezastru şi e şi normal: cum poate lucra online un copil care abia învaţă să scrie?
O altă problemă pe care am întâlnit-o este cea a dotării: pentru a preda online nu e suficient un simplu telefon mobil. Eu cât de cât mai am câte ceva prin casă, dar mulţi profesori pur şi simplu nu au cu ce să ţină cursuri online. Unii colegi au scris lecţia de mână pe o hârtie, au pozat-o cu telefonul şi m-au rugat pe mine să o distribui mai departe pentru că ei pur şi simplu nu aveau alte posibilităţi.
Nici în cazul elevilor situaţia nu e chiar roz: există destui elevi care nu au cu ce să acceseze internetul.
Chiar şi unde mai există posibilităţi, există datorită iniţiativelor particulare. Ministerul Educaţiei nu s-a îngrijit de acest aspect.
O altă problemă este cea a platformelor de elearning.
Primele platforme care ne-au fost prezentate ca soluţii posibile erau de fapt soluţii pentru videoconferinţe. Nu recomand acest gen de soluţii. Poate că la materiile umaniste merge şi aşa, dar la disciplinele din domeniul ştiinţelor, categoric nu e suficientă o platformă pe care să spui poveşti.
În plus, soluţiile propuse de firmele comerciale (Microsoft, Google) sunt foarte restrictive şi nu poţi tu ca profesor individual să îţi faci pur şi simplu un cont şi un curs acolo. Trebuie parcurse o mulţime de formalităţi la nivel instituţional pentru a putea beneficia de soluţiile respective. Deci pentru că eu predau la un colegiu care nu e înscris în programele respective (cele înscrise reprezintă o minoritate privilegiată), pur şi simplu nu am acces pe acele platforme.
Cel mai mult ne-am descurcat cu grupuri pe WhatsApp sau Facebook. Am distribuit materiale şi am primit feedback, dar nu se compară cu feedbackul pe care îl oferă elevii la clasă, chiar şi involuntar (vezi pe faţa lor dacă nu au înţeles şi trebuie să mai explici ceva).
O altă platformă decentă pare să fie Moodle. E open source deci nu are restricţiile impuse de firmele comerciale. Nu oferă streaming live, dar are destul de multe fuuncţii utile pentru elearning, inclusiv posibilitatea de a posta videotutoriale, imagini, documente, de a da teste online şi altele. Nu e perfectă, dar e cea mai bună pe care am încercat-o până acum.
Deci, cumva se poate totuşi rezolva problema platformei.
Nu în ultimul rând se pune problema instruirii profesorilor pentru a putea lucra pe platformele respective. Acum s-a organizat câte un webinar pentru fiecare platformă, dar până acum nu prea au existat asemenea instruiri. La webinarele respective au participat câteva mii de profesori. Restul sunt tot neinstruiţi şi chiar şi cei care au urmărit webinarul respectiv nu au apucat să afle prea multe într-o singură oră pentru fiecare platformă. Deci va trebui asigurată formarea profesorilor şi apoi ei trebuie să instruiască elevii.
Dar se pune o altă problemă: timpul. Crearea unui curs online durează mult mai mult decât predarea unei lecţii la clasă. Am văzut că inclusiv experţii care ne-au ţinut webinare despre diferitele platforme pierdeau o grămadă de timp. Merită?
Un alt factor care trebuie luat în calcul este eficienţa.
Chiar şi marile universităţi occidentale, unde nu se pune problema de lipsă a infrastructurii, preferă cursurile clasice în sala de curs deoarece s-a constatat că aşa se obţin rezultate mai bune.
În scurta experienţă legată de predarea online, am observat şi eu că în prima zi a fost un entuziasm sălbatic (pentru că era ceva nou), dar după aceea elevii au devenit tot mai puţin interesaţi de acest gen de predare. Deci, pe termen lung nu e o metodă prea eficientă.
În concluzie, susţin introducerea noilor tehnologii în actul didactic, deoarece ne ajută să ilustrăm mai bine materia predată (de exemplu, nu pot să le aduc elevilor un reactor nuclear în clasă, dar pot să le arăt filme sau poze cu un reactor nuclear), însă orele trebuie să se desfăşoare în mod normal în sala de clasă.
Predarea online trebuie să fie o excepţie, nu o regulă. Se poate recurge la ea în perioadele de suspendare a cursurilor, se poate recurge la ea pentru cursuri hobby pe care le urmează elevii dacă vor şi când vor, dar nu trebuie să devină metoda principală de predare.
De asemenea, dacă se doreşte să existe şi acest gen de predare, trebuie asigurată infrastructura şi pregătirea profesorilor în acest sens.


UPDATE
Recent, Google a oferit gratuit programe care intrau in componenţa G-Suite şi pentru utilizatorii obişnuiţi.
Deci chiar dacă şcoala de care aparţineţi nu are cont instituţional de G-Suite, acum puteţi folosi Google Meet cu un cont normal de Google.
Varianta gratuită a aplicaţiilor Google nu oferă chiar toate funcţiile, dar cele mai folosite există.


miercuri, 4 martie 2020

5G


Tehnologia 5G nu mai e doar o teorie ci a început să fie deja implementată de reţelele de comunicaţii mobile.
Dar odată cu apariţia ei au apărut şi unii care protestează împotriva ei.
Până la un punct, acesta este scenariul care însoţeşte toate invenţiile. Până şi furculiţa a fost contestată de conservatori atunci când a apărut.
De aceea e bine să lămurim puţin lucrurile şi să vedem ce este tehnologia 5G şi ce poate să facă.
Tehnologia 5G este un protocol de telecomunicaţii care permite o transmitere a datelor mai rapidă decât tehnologiile 3G şi 4G.
Prima întrebare este: la ce ne trebuie aşa ceva?
Tehnologia 4G oferă deja suficientă viteză pentru utilizatorii normali ai unui telefon mobil: putem transmite imagini live, putem descărca fişiere  într-un timp decent, deci de ce am avea nevoie de mai mult?
Răspunsul este că tehnologia 5G va fi implementată şi pe telefoane, dar acestea nu vor fi principalii beneficiari ai acestei tehnologii.
Tehnologia 5G este gândită în primul rând pentru aplicaţiile IoT, care devin tot mai numeroase şi transmit cantităţi tot mai mari de date.
O altă întrebare este legată de posibilele efecte asupra sănătăţii.
Ca şi tehnologiile 3G şi 4G, tehnologia 5G foloseşte unde purtătoare din domeniul microundelor. Acestea nu sunt radiaţii ionizante şi în consecinţă nu produc cancer sau boli de iradiere. Radiaţiile electromagnetice ionizante (deci cu potenţial cancerigen) sunt radiaţiile UV, X si gamma, care nu au legătură cu tehnologia 5G.
Pe de altă parte, orice gospodină ştie că dacă punem un pui într-un cuptor cu microunde, acesta devine friptură. Microundele 5G nu au acelaşi efect?
Răspunsul este ca orice radiaţie electromagnetică are şi un efect termic, dar acesta depinde de puterea undei respective şi de distanţa faţă de sursă. Cuptorul cu microunde are o putere mult mai mare decât un telefon mobil. De asemenea, cuptorul transformă în friptură doar puiul din interior, în timp ce gospodina care stă lângă cuptor nu păţeşte nimic. Deci nu e cazul să vă temeţi că veţi deveni friptură când vorbiţi la telefon.
Mai general vorbind, tehnologia 5G foloseşte frecvenţe şi puteri apropiate de cele folosite în tehnologia 4G (diferenţa dintre tehnologii este protocolul de comunicaţii), deci dacă nu aţi păţit nimic de la telefoanele actuale, nu veţi păţi nimic nici de la cele 5G.
O altă întrebare este cea legată de securitatea datelor transmise prin această tehnologie.
Răspunsul este că indiferent de tehnologie, hackeri au existat şi vor mai exista. Lupta împotriva lor ţine de legislaţie şi de voinţa de a implementa legislaţia respectivă.