vineri, 23 februarie 2024

Prima aselenizare privată



 Dacă în urmă cu 10 ani firmele spațiale private aveau doar încercări nereușite de lansare, între timp lucrurile au evoluat și acum asistăm la misiuni spațiale complexe ale unor firme private.

Pe 22 februarie 2024 a avut loc prima aselenizare a unui modul lunar privat. Este un modul fără echipaj uman (cum au mai fost și altele trimise pe lună), dar noutatea este că de data aceasta vorbim de o misiune privată și nu de una guvernamentală.

Pentru o asemenea misiune, numită IM-1, au colaborat mai multe firme.

Modulul robotic din clasa Nova-C, numit "Odysseus", a fost realizat de firma Intuitive Machines și are aproximativ dimensiunile unei cabine telefonice. 

Racheta purtătoare Falcon 9 a fost realizată de firma SpaceX.

De asemenea, firmele private au colaborat și cu agenția guvernamentală NASA care le-a pus la dispoziție infrastructura de lansare de la Kennedi Space Center și are câteva aparate științifice la bordul modulului.

Modulul a fost lansat pe 15 februarie și o săptămână mai târziu a aselenizat în apropiere de polul sud al lunii unde urmează să facă o serie de observații științifice.

Această regiune selenară prezintă un interes deosebit pentru misiunile viitoare datorită prezenței apei înghețate care ar putea fi utilă pentru misiunile cu echipaj uman.