luni, 31 august 2020

6G



 În timp ce la noi habotnicii protestează împotriva tehnologiei 5G, pe alte meleaguri se lucrează deja la tehnologia 6G.

Firme precum Samsung, Huawei și altele au anunțat deja că urmează să lanseze această tehnologie până în anul 2030.

Noua tehnologie urmează să ofere viteze de transfer de până la 1Tbps făcând posibile inclusiv transmisiile holografice XR (extended reality).

Un prim pas va fi lansarea rețelelor 5G+ în jurul anului 2024, iar în 2028-2030 urmează să vedem și lansarea propriuzisă a rețelelor 6G.

Împreună cu dezvoltarea inteligenței artificiale, noua tehnologie va revoluționa nu doar domeniul telecomunicațiilor ci și multe alte domenii.

Mai multe detalii despre planurile fiecărei companii în parte puteți găsi pe site-urile firmelor respective.

miercuri, 19 august 2020

Laserul de la Magurele a atins 10 PW

 Laserul de la Măgurele (ELI-NP) a atins pentru prima dată puterea de 10 petawați pe toată lungimea echipamentului, ceea ce înseamnă că toată componentele laserului sunt funcționale.

În acest moment putem spune că România deține cel mai puternic laser din lume.

Urmează ca anul viitor să înceapă efectiv experimentele la ELI-NP și rămâne de văzut ce se va descoperi cu ajutorul acestui laser.

Mai multe detalii pe https://www.eli-np.ro/article.php?id=22