Sonde lansate spre Marte

În ultimele 10 zile am văzut 3 lansări de sonde spațiale cu destinația Marte.
Toate cele 3 sonde au ales acest interval pentru a putea profita de poziția favorabilă a celor două planete (Terra și Marte) care le permite să străbată această distanță într-un timp minim și toate vor ajunge acolo în februarie 2021.
Prima dintre sonde este o misiune arabă care își propune să studieze atmosfera marțiană. A fost lansată pe 20 iulie și va efectua observații de pe o orbită în jurul planetei Marte.
A doua sondă a fost lansată de China pe 23 iulie și va transporta pe Marte un mic rover care va studia solul și atmosfera planetei roșii.
Cea mai ambițioasă misiune este cea lansată de NASA pe 30 iulie. Roverul Perseverance va amartiza și apoi se va deplasa pe suprafața marțiană pentru a căuta eventuale urme de viață.
Roverul va colecta și mostre de sol care urmează să fie aduse ulterior pe Terra de o altă misiune.
Roverul va fi dotat și cu un minielicopter numit  Ingenuity, care va testa posibilitățile de zbor dirijat în atmosfera marțiană.
Vor mai fi testate și o serie de tehnologii care ar putea fi utile pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman pe planeta Marte.
Deocamdată sondele au fost lansate și au transmis primele semnale că zborul decurge normal. Vom vedea ce descoperiri vor face când vor ajunge acolo.

Programare distribuită

Vedem că sistemul infromatic al cardului de sănătate, dar şi alte sisteme naţionale informatice se blochează foarte des şi prin aceste blocaje produc probleme în activitatea celor care au nevoie de ele.
Acest lucru se întâmplă pentru că sistemele informatice naţionale româneşti au fost gândite într-o paradigmă centralistă. Pentru fiecare astfel de sistem avem o mare bază de date şi un mare program care rulează undeva pe un server, iar toţi cei care au nevoie de avcel program trebuie să acceseze serverul respectiv.
Problema este că nici cele mai performante servere nu pot gestiona fluxul de conexiuni venit de la o ţară întreagă şi de aici apar blocajele.
Soluţia este să folosim sisteme distribuite.
Acest concept nu e chiar ultime noutate în domeniu, fiind deja aplicat cu succes în multe ţări civilizate. Sunt soluţii folosite de Google şi alte companii mari.
Cei care au studiat informatica cât de cât recent cunosc aceste lucruri.
De exemplu, în cazul sistemului de sănătate, observăm că majoritatea oamenilor merg la medici din judeţul în care locuiesc. Deci ar fi mai logic ca fiecare judeţ să aibă propriul server cu propria bază de date. În felul acesta, numărul de conexiuni pentru fiecare server ar fi mai mic şi s-ar evita blocajele.
Chiar dacă se blochează ceva, se blochează doar în judeţul respectiv şi nu în toată ţara.
Pentru situaţiile în care un pacient merge la medic în alt judeţ, serverele respective ar trebui să aibă un VPN prin care să poată comunica între ele prin internet şi astfel se poate rezolva şi această problemă.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte sisteme informatice (ANAF, Case de pensii, REVISAL etc.)
Recent, surse guvernamentale au propus ca şi în învăţământ să apară o platformă educaţională unică.
Ar fi o mare prostie, pentru că numărul elevilor e mai mare decât numărul pacienţilor, deci platforma unică ar fi mai mult blocată decât funcţională.
Şi în acest caz, soluţia este ca fiecare şcoală sau măcar fiecare inspectorat să aibă o platformă proprie de elearning.
Ar fi de preferat ca aceste platforme să fie compatuibile între ele, deci ar trebui să respecte unul din standardele acceptate pe plan internaţional: SCORM (cel mai răspândit) sau  xAPI (cel mai modern).
Oricum, viitorul sistemelor informatice nu aparţine programelor monolitice care rulează pe un singur computer sau pe un singur server, ci soluţiilor distribuite.