vineri, 7 octombrie 2016

Premiile Nobel 2016

Au fost anunțați laureații premiilor Nobel pe 2016.
Premiul Nobel pentru Medicină a revenit lui Yoshinori Ohsumi pentru descoperirile sale legate de mecanismele de autofagie.
Premiul Nobel pentru Fizică a fost câștigat de David Thouless, Duncan Haldane si Michael Kosterlitz pentru descoperiri legate de tranzitiile topologice de faza si fazele topologice ale materiei.
Premiul Nobel pentru Chimie a fost câștigat de Jean Pierre-Sauvage, Sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa pentru proiectarea și sinteza unor mașini moleculare.
Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat de preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, pentru eforturile sale de a pune capăt războiului civil din Columbia.

miercuri, 5 octombrie 2016

Internet & Mobile World 2016

robot la Internet & Mobile World 2016


 Pe 5-6 octombrie are loc Internet & Mobile World 2016.
 Manifestarea e găzduită la Romexpo și reunește peste 100 de firme din industria IT.
 Aici puteți lua contact cu ultimele trenduri din această industrie.
 Sloganul "your digital everything" are acoperire în ceea ce puteți vedea aici.

Cloud. 

 Industria IT e cu capul în nori :-)
 Ei, nu chiar norii de pe cer, dar tot mai multe companii oferă soluții de cloud computing.
 "Norii" nu au apărut acum, dar e un trend încă actual.

Mobile apps

 Pe măsură ce telefonul sau tableta devin mai inteligente, se dezvoltă și aplicații mobile pentru tot felul de lucruri.
 Nu e vorba doar de jocuri și mici progrămele pentru home users, ci avem și soluții de business pentru companii.

IoT

 Casele viitorului vor fi conectate la Internet.
 Am văzut automate de cafea care pot fi programate printr-o aplicație de mobil și când ajungi acasă te așteaptă cu o cafea caldă după rețeta ta preferată.
 Am văzut încuietori inteligente și sisteme de supraveghere care pot fi conectate la internet și pot fi comandate online doar de cel care are instalată aplicația mobilă cu codul de acces personalizat.
 Am văzut tot felul de senzori și sisteme de automatizări pentru aparatura pe care o aveți în casă sau pentru rețele edilitare.
 Și putem spune că Internetul Lucrurilor e încă la început.

Roboți.

 Roboții sunt din ce în ce mai mult prezenți în viața noastră.
 Roboții amuzanți de companie sunt doar vârful iceberg-ului.
 Industria robotică crează în primul rând roboți industriali și utilitari care îndeplinesc tot mai multe funcții.
 Firmele românești produc mai mult software pentru roboți.

Realitate virtuală

 Dispozitivele pe care ți le pui pe ochi și vezi niște imagini virtuale 3D sunt deja obișnuite. Inclusiv firmele românești oferă așa ceva.
 Dar tendința este de dezvoltare a unor aparaturi care să ofere o experiență virtuală totală (vizuală, auditivă, tactilă, cinetică).

 Fără să aibă strălucirea CES sau a târgului de la Barcelona, I.M.World este totuși interesant pentru industria locală IT.