miercuri, 13 ianuarie 2016

Universuri paralele

O temă des discutată în cosmologie este cea a Universurilor paralele.
Universul nostru este finit sau infinit?
Există un singur Univers sau există mai multe și noi suntem în unul din ele?
Sunt întrebări la care încă nu putem da un răspuns definitiv, dar pot să vă spun cam ce știm până acum.
Universul observabil are cu siguranță o limită, care emite radiația cosmică de 3K. Limita este amplasată la aproximativ 20-25 miliarde de ani lumină distanță. E o distanță imensă, pe care noi încă nu o putem parcurge, deci nu putem ajunge fizic acolo și de aceea trebuie să o studiem de la distanță. Dincolo de această limită noi nu putem vedea ce se întâmplă. Cert este că vorbim despre o limită dinamică, ca un balon care se umflă, iar noi suntem în interior.
Dar este aceasta o limită fizică a Universului, sau e doar o limită a puterii noastre de observare?
Încă nu știm. Există teorii cosmologice care presupun că Universul e infinit, dar noi putem vedea doar o parte, după cum există și teorii care afirmă că aceea ar fi limita fizică a Universului în care locuim.
Dacă Universul e finit, atunci are sens să ne întrebăm ce e dincolo.
Există alte Universuri?
Poate. Încă nu știm.
Există unele anomalii ale radiației 3K care ne arată că în unele zone ale acestei limite se întâmplă "ceva", dar încă nu putem ști clar dacă e vorba de o interacțiune cu un alt Univers sau de ceva care se intâmplă chiar în Universul nostru.
Rămâne ca cercetările viitoare să lămurească aceste probleme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.