Recentele incursiuni ale unor drone rusești în spațiul aerian al NATO (inclusiv în România) ridică problema apărării antidronă.
Aici nu vom dezbate aspectele politice, juridice sau diplomatice ale unor asemenea incidente ci doar partea tehnică legată de modul în care putem să ne protejăm de asemenea aparate de zbor.
Dronele sunt aparate de zbor fără pilot la bord. Majoritatea dronelor au totuși un pilot undeva departe care le dirijează de la distanță.
Deși există și drone capabile să zboare la înăltimi mari, majoritatea dronelor militare zboară la joasă înălțime, în primul rând pentru a fi mai greu de reperat pe radar.
De asemenea, dronele au dimensiuni mai mici și sunt mult mai ieftine decât un avion clasic.
Din acest punct de vedere, trimiterea unor avioane F16 dotate cu rachete care costă jumătate de milion de euro nu se prea justifică. Sigur că o dronă poate fi doborâtă și așa, dar nu merită.
Teoretic, F16 mai are și un tun de 20 mm, dar este orientat în lungul fuzelajului, ceea ce îl face nepractic pentru doborârea dronelor și în plus, rezerva de muniție existentă la bord îi ajunge doar pentru 5 secunde de tragere. Tunul respectiv nu a fost gândit ca armă principală ci ca una de rezervă pentru situații limită sau pentru focuri de avertisment în cazul misiunilor de poliție aeriană.
Așadar, F16 nu e cea mai bună opțiune în acest caz.
Și atunci cam ce am putea folosi?
Pe plan mondial există o gama larga de arme care pot fi folosite, dar eu mă voi referi la cele disponibile în țara noastră.
Avem mai multe aparate portabile care pot bruia semnalul dronelor și dacă o dronă pierde legătura cu baza, ea ori aterizează, ori se autodistruge.
Aceste dispozitive sunt utile împotriva multor categorii de drone, dar există și drone rezistente la bruiaj. În plus, aceste dispozitive au o rază de acțiune limitată, deci nu putem acoperi cu ele întregul teritoriu al țării.
Dronele cele mai mici, de recunoaștere, pot fi doborâte și cu o pușcă de vânătoare cu alice, dar de cele mai multe ori nu își pune nimeni mintea cu ele. Se pune problema neutralizării unor astfel de drone doar dacă survolează zone sensibile.
Mai problematice ar fi dronele de atac (Geran sau altele similare).
Partea bună ar fi că aceste drone au o viteză relativ mică și pot fi doborâte cu tunuri antiaeriene clasice (chiar și cele din perioada comunistă).
Din această gamă, România dispune de sisteme antiaeriene autopropulsate Gepard (producție Germania), dar și de tunuri antiaeriene A436 Model 1980 (producție românească) sau Oerlikon GDF-203 (produs în Elveția).
Toate acestea sunt bune pentru apărarea locală antidronă. Nu ne-am permite să umplem toată granița cu asemenea sisteme, dar am putea să amplasăm câte unul sau două în localitățile din vecinătatea graniței cu Ucraina și astfel să ne asigurăm că dronele rusești nu atacă zonele locuite.
Dacă totuși se preferă interceptarea aeriană a dronelor (de exemplu pentru o dronă care pătrunde prin zona dintre localități), o soluție mai potrivită decât F16 ar fi elicopterele IAR 330 SOCAT care au o viteză de zbor compatibilă cu cea a dronelor Geran (și altele similare) și dispun de un tun turelat de 20 mm, mai potrivit pentru doborârea dronelor decât tunul de pe F16.
Așadar, există chiar și la noi posibilități de doborâre a dronelor ostile, plus că în cazul unui război, pe lângă armamentul existent aici putem aduce și trupe din alte state NATO cu armamentul disponibil în țările respective.