miercuri, 4 martie 2020
5G
Tehnologia 5G nu mai e doar o teorie ci a început să fie deja implementată de reţelele de comunicaţii mobile.
Dar odată cu apariţia ei au apărut şi unii care protestează împotriva ei.
Până la un punct, acesta este scenariul care însoţeşte toate invenţiile. Până şi furculiţa a fost contestată de conservatori atunci când a apărut.
De aceea e bine să lămurim puţin lucrurile şi să vedem ce este tehnologia 5G şi ce poate să facă.
Tehnologia 5G este un protocol de telecomunicaţii care permite o transmitere a datelor mai rapidă decât tehnologiile 3G şi 4G.
Prima întrebare este: la ce ne trebuie aşa ceva?
Tehnologia 4G oferă deja suficientă viteză pentru utilizatorii normali ai unui telefon mobil: putem transmite imagini live, putem descărca fişiere într-un timp decent, deci de ce am avea nevoie de mai mult?
Răspunsul este că tehnologia 5G va fi implementată şi pe telefoane, dar acestea nu vor fi principalii beneficiari ai acestei tehnologii.
Tehnologia 5G este gândită în primul rând pentru aplicaţiile IoT, care devin tot mai numeroase şi transmit cantităţi tot mai mari de date.
O altă întrebare este legată de posibilele efecte asupra sănătăţii.
Ca şi tehnologiile 3G şi 4G, tehnologia 5G foloseşte unde purtătoare din domeniul microundelor. Acestea nu sunt radiaţii ionizante şi în consecinţă nu produc cancer sau boli de iradiere. Radiaţiile electromagnetice ionizante (deci cu potenţial cancerigen) sunt radiaţiile UV, X si gamma, care nu au legătură cu tehnologia 5G.
Pe de altă parte, orice gospodină ştie că dacă punem un pui într-un cuptor cu microunde, acesta devine friptură. Microundele 5G nu au acelaşi efect?
Răspunsul este ca orice radiaţie electromagnetică are şi un efect termic, dar acesta depinde de puterea undei respective şi de distanţa faţă de sursă. Cuptorul cu microunde are o putere mult mai mare decât un telefon mobil. De asemenea, cuptorul transformă în friptură doar puiul din interior, în timp ce gospodina care stă lângă cuptor nu păţeşte nimic. Deci nu e cazul să vă temeţi că veţi deveni friptură când vorbiţi la telefon.
Mai general vorbind, tehnologia 5G foloseşte frecvenţe şi puteri apropiate de cele folosite în tehnologia 4G (diferenţa dintre tehnologii este protocolul de comunicaţii), deci dacă nu aţi păţit nimic de la telefoanele actuale, nu veţi păţi nimic nici de la cele 5G.
O altă întrebare este cea legată de securitatea datelor transmise prin această tehnologie.
Răspunsul este că indiferent de tehnologie, hackeri au existat şi vor mai exista. Lupta împotriva lor ţine de legislaţie şi de voinţa de a implementa legislaţia respectivă.
sâmbătă, 15 februarie 2020
MWC anulat
Anul acesta, Mobile World Congress de la Barcelona nu va mai avea loc.
Organizatorii şi-au motivat decizia de a anula evenimentul prin dorinţa de a evita răspândirea noului virus din China.

duminică, 5 ianuarie 2020
CES 2020
În perioada 7-10 ianuarie 2020 are loc la Las Vegas o nouă ediţie a CES.
Este cel mai important târg de tehnologie, la care participă firme renumite din întreaga lume.
Firmele îşi expun cele mai noi produse în domeniu, dar în paralel au loc şi o serie de conferinţe la care se discută despre ultimele evoluţii tehnologice şi despre viitorul acestor industrii.
Vom vedea tot mai multă inteligenţă artificială, IoT şi roboţi.
Deja vedem inteligenţa artificială în smart homes şi smart cities dar şi în tot felul de smart gadgets.
Un alt element este tehnologia 5G care a devenit deja realitate.
Sunt deja anunţate televizoare 8k, gadgeturi cu ecrane foldabile, noi procesoare în tehnologie de 7nm şi multe alte device-uri.
Nu a fost uitat nici domeniul auto, unde vom vedea noi vehicule electrice, maşini care se conduc singure şi alte inovaţii.
Aparatura medicală pentru publicul larg devine tot mai sofisticată şi poate monitoriza tot mai mulţi factori legaţi de sănătatea persoanei.
Se va discuta şi despre securitate cibernetică, sustenabilitate, rezilienţă, criptomonede şi altele.
Ca şi în anii trecuţi, o secţiune largă a CES va fi dedicată divertismentului şi aici includem VR, AR, gaming, e-sport şi altele.
Şi pentru că oamenii trebuie să mai şi mănânce, vor fi prezente şi firme legate de tehnologiile alimentare, cum ar fi Impossible Foods.
Cu sigiranţă vor fi şi surprize.
luni, 30 decembrie 2019
Despre timp
În preajma Anului Nou e un moment bun să vorbim despre timp.
Toţi oamenii din toate epocile s-au confruntat cu trecerea timpului.
Îniţial, timpul a fost definit ca o mărime fizică care curge uniform într-un singur sens.
Ulterior, Einstein a demonstrat că această curgere nu este chiar uniformă şi starea de mişcare sau de repaus a unui sistem de referinţă afectează şi modul în care trece timpul în acel sistem.
Timpul devine astfel profund legat de spaţiu şi de masă.
În teoria relativităţii, timpul este considerat o altă dimensiune a spaţiului.
Numai că spre deosebire de spaţiu, care poate fi parcurs în orice direcţie şi în orice sens, timpul se încăpăţânează să curgă într-un singur sens.
Principiul II al Termodinamicii, Mecanica Quantică şi alte principii ale Fizicii ne indică un sens clar în care se vor petrece evenimentele.
Dacă punem în contact termic două corpuri cu temperaturi diferite şi nu intervenim din exterior, căldura va trece întotdeauna de la corpul mai cald la cel mai rece.
În lumea vie, organismele se nasc, cresc, îmbătrânesc şi apoi mor. Niciodată invers.
De asemenea şi alte fenomene au un sens bine determinat.
Prin aplicaţiile teoriei relativităţii putem să facem timpul să curgă mai repede sau mai lent, dar nu îl putem da înapoi.
Anul Nou este un reper temporal.
Practic, sărbătorim faptul că Pământul a mai parcurs încă o dată orbita pe care se mişcă în jurul Soarelui.
Data e aleasă convenţional şi în trecut chiar au existat perioade când anul nou începea la 1 martie, 1 septembrie, 21 martie sau alte date.
În ultimele câteva secole se foloseşte data de 1 ianuarie, care nu e nici mai bună nici mai rea decât altele.
Este şi un moment în care se obişnuieşte ca oamenii să îşi facă urări unii altora, aşa că închei articolul cu o urare:
UN AN NOU FERICIT!
joi, 10 octombrie 2019
Premiile Nobel 2019
![]() |
| Alfred Nobel |
Au fost desemnaţi câştigătorii Premiilor Nobel pe anul 2019
Premiul Nobel pentru Fizică a fost câştigat de James Peebles, autorul modelului cosmologic actual, împreună cu Michel Mayor şi Didier Queloz care au descoperit o exoplanetă care orbitează o stea asemănătoare cu Soarele.
Premiul Nobel pentru Chimie a fost câştigat de John Goodenough, Stanley Whittingham şi Akira Yoshino, care au dezvoltat bateriile Litiu-Ion folosite în prezent la multe dispozitive, de la telefoane mobile până la maşini electrice.
Premiul Nobel pentru Medicină a fost câştigat de William Kaelin, Peter Rattclife şi Gregg Semenza care au descoperit mecanismul prin care celulele se adaptează la niveluri diferite de oxigen.
Pentru mai multe detalii despre laureați și realizările lor puteți accesa site-ul nobelprize.org.
Notă: Imaginea lui Alfred Nobel a fost preluată de pe wpclipart.com și aparține domeniului public.
vineri, 4 octombrie 2019
Go Tech World
Anul acesta, evenimentul Internet and Mobile World a fost redenumit Go Tech World.
Evenimentul a avut loc în 2 şi 3 octombrie la ROMEXPO şi a cuprins o expoziţie unde diferitele firme din domeniu şi-au prezentat produsele şi serviciile dar şi o serie de conferinţ€ de profil.
După festivitatea de deschidere la care a participat şi Preşedintele României, au urmat conferinţele specializate împărţite în mai multe secţiuni:

- Main Stage
- IT Ops Stage
- Security Stage
- Java Stage
- .NET Stage
- Digital & E-commerce Stage
- Martech Stage
S-a discutat despre tehnologia 5G, computere quantice, VR, AR, Roboţi, bionică, IoT, Smart Homes, Smart Cities, Cloud Computing şi multe altele.
Vă prezentăm mai jos şi câteva fotografii de la eveniment:
luni, 2 septembrie 2019
Incendiile din jungla amazoniană
Anul acesta, incendiile forestiere din jungla amazoniană sunt mai intense decât în anul trecut (dar nu cele mai intense din istorie).
Acesta este un fapt.
Dar pornind de la acest fapt, organizaţiile ecologiste au declanşat o adevărată isterie internaţională susţinând că vom rămâne fără oxigen dacă arde jungla amazoniană.
Aceasta este o minciună lansată pentru ca organizaţiile ecologiste să mai stoarcă nişte fonduri.
Cantitatea de oxigen din atmosferă a atât de mare încât chiar dacă toată pădurea amazoniană ar arde, tot ne-ar rămâne suficient oxigen.
Sigur că un incendiu, indiferent dacă e la noi sau la ei este regretabil şi trebuie stins, dar nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de isteriile lansate de ecologişti.

joi, 11 iulie 2019
Expozitia Space Adventure
La Romexpo Bucuresti si-a deschis porţile expoziţia Space Adventure.
Expozitia prezintă doar o mică parte din realizările din domeniul explorărilor spatiale, dar este totusi interesant să vedeţi costume reale de astronauţi, capsulele spaţiale Apollo şi Orion şi alte obiecte folosite de cosmonauti.
De asemenea sunt prezentate numeroase imagini şi informaţii despre realizările de până acum ale NASA.
Expoziţia va fi deschisă până pe 15 octombrie, iar programul de vizitare este următorul:
Mai jos puteţi vedea câteva imagini din expoziţie:

- Închis în zilele de luni și marți
- Miercuri – Vineri: 10:00-19:30 (intrarea în zona de expoziție până la ora 18:00)
- Sâmbătă – Duminică: 10:00–20:30 (intrarea în zona de expoziție până la ora 19:00)
Mai jos puteţi vedea câteva imagini din expoziţie:
| Macheta unei rachete |
| Costum de cosmonaut |
| Capsula Apollo |
| Interiorul capsulei Apollo |
| Bordul de comanda al unei navete spatiale |
| Capsula Orion |
| Pământul văzut de pe Staţia Spaţială Internaţională |
vineri, 17 mai 2019
Buchares Tech Week 2019
În săptămâna 20-26 mai 2019 va avea loc o nouă ediţie a Bucharest Tech Week, unul din cele mai importante evenimente locale legate de tehnologie.
În perioda 20-24 mai vor avea loc conferinţe adresate celor care lucrează în domenii care au legătură cu tehnologia şi în care vor fi prezentate ultimele noutăţi în domeniu.
Conferinţele vor fi grupate în următoarele secţiuni:

- Innovation Summit
- Java Summit
- .NET Summit
- Fintech Summit
- HR Masters Summit
În perioada 24-26 mai va avea loc Bucharest Tech Expo, o expoziţie adresată publicului larg, amplasată în Piaţa Universităţii.
Vor fi prezentate noutăţi din domeniul roboticii, drone, smart homes, smart gadgets, vehicule electrice (inclusiv automobile electrice), realitate virtuală, imprimare 3D şi altele.
De asemenea, vor avea loc şi numeroase evenimente partenere în diferite locaţii din oraş.

| Imaginea este de la o ediţie anterioară a Bucharest Tech Week |
joi, 16 mai 2019
Astrofest 2019
Pe 25 mai 2019 va avea loc o nouă ediţie a Astrofest. Locaţia aleasa în acest an pentru acest eveniment este ParkLake Bucureşti.
Este o acţiune de popularizare a ştiinţei care se adresează celor pasionati de astronomie şi explorări spaţiale.
Vor avea loc sesiuni de observaţii astronomice, expoziţii, o întâlnire cu Dumitru Prunariu şi alte evenimente legate de Ştiinţă şi Cosmos.

vineri, 29 martie 2019
Schimbarea orei
În această noapte trecem din nou la "ora de vară".
E una din ultimele schimbări de acest gen pentru că deja Parlamentul European a decis renunţarea la această practică.
Să vedem totuşi cum a apărut această idee, ce efecte a avut şi de ce s-a renunţat la ea.
Ştim că Pamântul e aproximativ sferic şi are o mişcare de rotaţie în jurul axei proprii dar şi una de revoluţie în jurul Soarelui.
Din compunerea celor două mişcări rezultă ciclul zi-noapte şi ciclul anotimpurilor.
Datorită faptului că axa de rotaţie a Pământului este înclinată faţă de orbită, în timpul iernii ziua e mai scurtă, iar în timpul verii e mai lungă.
Pornind de la acest fapt, nişte patroni zgârciţi au ajuns la concluzia că firmele lor ar putea să facă economie de curent dacă ar suprapune mai bine programul de lucru cu orele în care e lumină afară.
În consecinţă, au venit cu aceată idee a schimbării orei de două ori pe an, pentru a face ei un pic de econimie.
Economia era doar pentru firme. Populaţia nu a câştigat nimic.
Dar patronii au făcut uz de puterea lor de lobby şi au convins guvernele să adopte schimbarea orei.
Când a început să se aplice această măsură, s-a observat că oamenii au nevoie de o perioadă de adaptare pentru a trece de la o oră la alta, iar in cazul celor mai sensibili această modificare a orarului poate produce diferite probleme de sănătate.
Nici cei mai rezistenţi nu se adaptează prea uşor şi de aceea, câteva zile după schimbarea orei sunt obosiţi şi nedormiţi.
Pornind de la această constatare, Parlamentul European a avut iniţiativa de a organiza o consultare online pentru a vedea şi părerea populaţiei în această privinţă.
Răspunsul populaţiei a fost clar împotriva schimbării orei, fapt pentru care şi Parlamentul European a votat pentru renunţarea la această măsură.
Hotărârea Parlamentului European se va aplica din anul 2021.
Până atunci, mai schimbăm ora.
Sursa imagine: https://wpclipart.com/

duminică, 17 februarie 2019
MWC 2019
În perioada 25-28 februarie 2019, va avea loc la Barcelona o nouă ediţie a Mobile World Congress.
E cel mai mare eveniment european destinat tehnologiilor mobile, care reuneşte expozanţi din întreaga lume.
Aici vor fi prezentate noile tehnologii în domeniu (vedeta anului e tehnologia 5G), vom vedea lansări de noi telefoane mobile şi alte gadgeturi smart, dar vor avea loc şi conferinţe de specialitate.
Se va discuta despre 5G, IoT, Internet of Bodies, Tehnologii de innternet la altitudini mari (de exemplu pentru avioane şi drone), legătura om-tehnologie (oamenii pe primul loc), roboţi, smart homes, smart cities, tehnologii mobile pentru educaţie, telemedicină şi multe altele.

vineri, 4 ianuarie 2019
Ultima Thule
În prima zi a acestui an, sonda spaţială NewHorizons a trecut în apropiere de Ultima Thule şi a început să transmită informaţii despre acest corp ceresc (vezi imaginea).
Ce este Ultima Thule şi de ce este important acest studiu?
Dincolo de orbita lui Pluto se află o zonă numită Centura Kuiper, unde se găsesc o mulţime de obiecte cereşti de dimensiuni mici. Unul din aceste obiecte este Ultima Thule.
Ultima Thule va rămâne acolo, la mare de distanţă de Terra, deci nu prezintă nici un pericol pentru noi şi nici nu reprezintă o miză economică.
În schimb, ne poate ajuta să ne înţelegem mai bine propriul trecut.
Spre deosebire de zonele apropiate de Soare, unde vedem planete clar formate, în Centura Kuiper procesul de formare a planetelor nu a ajuns niciodată la o fază prea avansată.
Obiectele prezente acolo nu sunt planete, ci sunt un fel de "cărămizi de construcţie" a planetelor.
Studiul acestor obiecte este un fel de arheologie cosmică care ne poate ajuta să înţelegem cum s-a format propria noastră planetă.
Ultima Thule este un corp ceresc bilobat, cu lungime de 33 Km şi lăţime de 15 Km.
Nu are nici sateliţi, nici atmosferă.
Are o densitate mică (deci nu e o structură compactă ci are şi goluri în interior).
Este format mai mult din gheaţă, dar conţine şi impurităţi care îi dau o culoare roşiatică.
Cei doi lobi (Ultima şi Thule) au formă aproximativ sferică şi din datele de care dispunem se pare că s-au format separat, dar ulterior s-au ciocnit şi s-au unit.
Ciocnirea a avut loc la o viteză destul de mică (sferele nu s-au spart, dar în zona de contact se pot vedea urme de gheaţă topită si apoi resolidificată), deci e vorba de două corpuri care s-au format din acelaşi nor de materie şi apoi s-au atras gravitaţional unul pe altul.
Observaţiile de pănă acum sunt compatibile cu modelul formării planetelor prin acreţie.
Sursa foto: NASA
marți, 1 ianuarie 2019
CES 2019
În perioada 8-11 ianuarie are loc la Las Vegas o nouă ediţie a târgului de tehnlogie CES.
Este cel mai mare eveniment de tehnologie la care vom vedea cele mai noi produse, dar şi ultimele tendiţe de dezvoltare.
Peste 4500 de firme din toată lumea îşi vor prezenta produsele, dar pe lângă lansările de produse vor avea loc şi conferinţe de profil.
Vom vedea cele mai noi telefoane, computere, televizoare, dar şi alte game de produse.
La conferinţe se va discuta despre stadiul actual de dezvoltare tehnologică şi despre tendinţele viitoare.
Se discută despre reţele şi device-uri 5G, dar începe să se contureze şi tehnologia 6G.
Se discută despre roboţi şi inteligenţă artificială, maşini autonome, maşini zburătoare, drone, smart homes şi smart cities, VR/AR, IoT, gaming, digital parenting şi multe altele.
Nu în ultimul rând, se pune tot mai mult accentul pe rezilienţă: tehnologiile nu mai trebuie să fie doar inteligente, ci şi capabile să reziste la eventuale calamităţi.
În cazul producerii unei calamităţi, reţelele de comunicaţii şi infrastructura tehnologică trebuie să rămână funcţională şi să ne ajute să depăşim această stare.
Cu siguranţă vor fi şi surprize, pe care le vom vedea la momentul potrivit.

joi, 27 decembrie 2018
e-Commerce
Comerţul electronic este deja o realitate care a devenit posibila datorită tehnologiei.
Dar e bine să vedem care e stadiul actual de dezvoltare şi ce ar mai fi de făcut.
Astăzi, aproape oricine îşi poate face un magazin online pe care să vândă ceva.
Partea care ţine de site e deja bine pusă la punct şi nici nu mai costă foarte mult.
Trebuie totuşi să aveţi în vedere şi securitatea site-ului şi conformarea la regulile privind datele personala (GDPR).
Dar înainte de a face un magazin online, e nevoie să vă înregistraţi oficial la Registrul Comerţului ca să puteţi desfăşura activităţi comerciale. Puteţi opta pentru PFA, SRL sau alte forme de organizare legale, dar trebuie să fiţi înregistraţi.
Până aici e partea frumoasă: faci un magazin online, lumea comandă cu câteva click-uri, se poate ataşa un soft care generează facturile automat şi urmează expediarea produselor.
Aici începe durerea: dacă partea informatică e la un nivel decent de dezvoltare, infrastructura de transport e sub orice critică.
Nu putem avea un e-commerce civilizat dacă nu punem la punct şi partea de transporturi.
Un alt aspect pe care trebuie să îl avem în vedere este că pe lângă comercianţii legitimi există şi ţepari online.
Cum ne ferim de ei?
În primul rând, verificaţi dacă site-ul respectiv are trecute datele de identificare ale firmei care îl operează (la rubrica "Contact" sau la rubrica "Despre"). Dacă nu, mai bine NU CUMPĂRAŢI nimic de la ei.
În cazul produselor fizice, optaţi pentru plata ramburs la primirea coletului. Altfel riscaţi să daţi banii şi să nu primiţi nimic.
În cazul în care faceţi totuşi plăţi online cu cardul, folosiţi doar site-uri înregistrate 3D Secure. NU FACEŢI PLĂŢI ONLINE PE SITE-URI NESECURIZATE!
Apoi, înarmaţi-vă cu multă răbdare. Dacă comanda se face din câteva click-uri, livrarea durează destul de mult.

luni, 26 noiembrie 2018
InSight Mars Lander
NASA a reuşit să plaseze o nouă sondă spaţială pe planeta Marte.
InSight Mars Lander este o sondă care va rămâne într-un singur loc şi pentru prima oară va analiza şi interiorul planetei Marte prin instrumente care vor fi introduse în solul marţian.
Este o reuşită tehnică a celor de la NASA şi sperăm că va aduce date interesante despre această planetă.

vineri, 5 octombrie 2018
Premiile Nobel 2018
Au fost anunțate premiile Nobel pe 2018:
- Premiul Nobel pentru Fizică a fost câștigat de Arthur Ashkin, Gérard Mourou și Donna Strickland care au reușit să creeze "unelte din lumină", (mai precis din impulsuri laser).
- Premiul Nobel pentru Chimie a revenit cercetătorilor Frances H. Arnold, George P. Smith și Sir Gregory P. Winter care au produs "o revoluție bazată pe evoluție" (molecule care evoluează și au diferite aplicații în special în medicină).
- Premiul Nobel pentru Medicină a fost câștigat de James P. Allison şi Tasuku Honjo pentru cercetări privind tratamentul cancerului prin imunoterapie.
- Premiul Nobel pentru Pace a fost câștigat de Denis Mukwege, un ginecolog care tratează victimele violenței sexuale din Congo, și Nadia Murad, activistă yazidi pentru drepturile omului și fostă sclavă sexuală a Statului Islamic în Irak.
Notă: Imaginea lui Alfred Nobel a fost preluată de pe wpclipart.com și aparține domeniului public.
miercuri, 3 octombrie 2018
Internet and Mobile World 2018
Pe 3 și 4 octombrie are loc la Romexpo București o nouă ediție a Internet & Mobile World.
Fără să aibă dimensiunile CES (Las Vegas) sau IFA (Berlin), acesta este totuși cel mai mare eveniment de profil din sud-estul Europei.
Internet & Mobile World reunește mii de specialiști și sute de firme din țară și de peste hotare.
Sunt prezenți giganți gen Microsoft, dar și firme mai mari sau mai mici de pe piața locală.
Pe lângă partea expozițională există și conferințe pe diferite teme.
S-a discutat despre Transformare digitală, IoT, Internet of Everything, Telecomunicații mobile, Tehnologii pentru marketing, Securitate IT, Java, .NET, e-Commerce, Blockchain, Roboți și Inteligență Artificială, Cloud, Big Data și alte subiecte de actualitate.
sâmbătă, 22 septembrie 2018
Bucharest Science Festival 2018
În perioada 26-30 septembrie va avea loc o nouă ediție a Bucharest Science Festival.
Este un eveniment care se adresează publicului larg și încearcă să prezinte ultimele realizări ale științei într-o formă accesibilă omului obișnuit.
Vor avea loc conferințe, ateliere, demonstrații și expoziții pe diferite teme științifice.
Punctul culminant va fi "Noaptea Cercetătorilor" pe 28 septembrie, când mai multe institute de cercetare își vor prezenta activitatea la Promenada Mall și în Piața Universității.
Programul concret pentru fiecare zi a festivalului îl găsiți aici.

vineri, 31 august 2018
IFA 2018
Între 31 august și 5 septembrie are loc o nouă ediție a târgului de tehnologie IFA Berlin.
Vor participa numeroase firme din întreaga lume, care își vor prezenta produsele.
Vom vedea noi modele de televizoare, computere sau telefoane, dar și tehnologii pentru automobile sau smart home.
Vom vedea noi gadgeturi, unele îmbunătățite, altele total originale.
Dar pe lângă partea expozițională, vor avea loc și conferințe de profil.
Anul acesta, tema principală a dezbaterilor este inteligența artificială.
Când vorbim de inteligență artificială, ne gândim în primul rând la roboți (și nu doar la cei umanoizi).
Se preconizează că în câțiva ani, majoritatea caselor vor avea un asistent vocal care să controleze principalii parametri ai spațiului de locuit (lumină, temperatură, securitatea ușilor și ferestrelor, senzori de fum, de gaze, de inundații etc.).
Acești asistenți vocali vor fi dotați cu inteligență artificială și vor putea primi comenzi verbale doar de la persoanele autorizate.
O altă direcție de dezvoltare o reprezintă roboții care ne ajută în diferite activități. Vorbim aici de roboți industriali, dar și de roboți pentru asistența persoanelor vârstnice sau a bolnavilor.
Nu în ultimul rând se va discuta despre integrarea socială a noilor tehnologii.
Însă cea mai revoluționară arie de dezvoltare a inteligenței artificiale o reprezintă "embodied computing" (computere introduse în corpul uman).
Primii cyborgi trăiesc deja printre noi. Deocamdată e vorba de proteze robotice care ajută oameni cu diferite deficiențe, dar tehnologiile se dezvoltă rapid și deja ridică o serie de probleme de ordin moral.
Un chip implantat în creier și conectat la internet va permite persoanei respective să gândească mai rapid și să aibă acces la tot felul de informații, dar există și riscul ca acel chip să ajungă sub controlul unor hackeri și atunci persoana ar putea avea de suferit sau ar putea fi determinată să facă unele acțiuni imorale sau ilegale. Asigurarea securității acestor chipuri e o problemă la care trebuie să ne gândim foarte serios.
De asemenea, trebuie să gândim noile tehnologii în așa fel încât oamenii să aibă controlul asupra tehnologiei și nu invers.
Problemele legate de aceste tehnologii, dar și altele vor fi dezbătute la aceste conferințe.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)