vineri, 26 iulie 2024

Transportul electric

 


Se vorbește din ce în ce mai mult despre transportul electric. Avantajul este că e mai puțin poluant decât petrolul.

Automobilul electric este deja prezent pe piață, dar așa cum observă utilizatorii, performanțele acestui tip de automobil încă nu sunt la nivelul automobilului pe benzină sau motorină, în timp ce prețurile acestor automobile sunt mai mari decât cele ale mașinilor cu combustibili fosili. O altă problemă (poate cea mai mare problemă) e lipsa stațiilor de încărcare.

Totuși, tehnologia progresează permanent și performanțele automobilelor electrice se îmbunătățesc și sperăm că nu e departe ziua în care automobilele electrice vor deveni o normalitate.

Pe de altă parte, avem și mijloace de transport electric pentru care tehnologiile sunt deja puse la punct, cum ar fi trenul electric, tramvaiul, metroul, troleibuzul și altele. 

Acestea au avantajul că nu necesită o baterie de stocare ceea ce implicit înseamnă un randament mai bun decât la automobilul electric și pe de altă parte, prețul este mult mai accesibil.

În schimb, au dezavantajul că pot circula numai pe trasee prestabilite, pe când automobilul ne duce exact în punctul în care avem nevoie.

Aș zice că în acest moment cred că e indicat să investim mai mult în aceste mijloace de transport în comun care folosesc curent electric prin electrificarea totală a căilor ferate, înlocuirea autobuzelor cu troleibuze în orașe, dezvoltarea liniilor de metrou și altele asemenea. 

Prin aceste investiții putem obține un transport mai ieftin și mai puțin poluant.

Iar în viitor ne putem gândi și la trecerea la automobile electrice, dar pentru asta trebuie să dezvoltăm în primul rând rețeaua de stații de încărcare electrice și de asemenea să așteptăm noile modele de automobile electrice cu raport calitate-preț mai bun decât în prezent.